Publicitade E▼
absurd (adj.)
1.(Despre oameni) Lipsit de inteligenţă, greoi la minte
Publicidade ▼
⇨ definição - Wikipedia
Publicidade ▼
Ver também
absurd (adj.)
↘ absurditate, absurditate, idioţenie, naivitate, prostie, stupiditate ≠ deştept, inteligent
absurd (adj.)
preposterously; nonsensical; preposterous; absurd (en)[ClasseHyper.]
bête (fr)[Classe]
déraisonnable (fr)[Classe]
ridicule (fr)[Classe]
ilogic[Similaire]
absurd (adj.)
preposterously; nonsensical; preposterous; absurd (en)[Classe]
bête (fr)[Classe]
bizar; straniu[Classe]
ridicule (fr)[Classe]
ridicol[Similaire]
absurd (adj.)
îndrăzneţ[Similaire]
absurd (adj.)
bête (fr)[Classe]
absurd (adj.)
fără sens[Similaire]
Wikipedia
Absurdul (latină absurdus; franceză absurde, lipsit de sens) este o categorie estetico-literară derivată din cultivarea în fertilele câmpuri ale artei cuvântului a principiului aristotelic, reductio ad absurdum, valorificând în „materie sensibilă“ sensuri „invers-logice“, încât „reversul realului“, „negativul existențial“ se constituie, de fapt, în „soluție revelatoare“ a ceea ce este „pozitiv“, și invers.
Programatic-esteticește, absurdul se impune ca inconfundabilă dimensiune spirituală / literară către jumătatea secolului al XX-lea (literatura / teatrul absurdului), grație unor mari filosofi / scriitori ce ilustrează totodată și existențialismul, neaflând capacitatea ens-ului uman de a fi în acord / sens cu legile / canoanele societății: Edward Albee, Samuel Beckett, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean-Paul Sartre.
Albert Camus ne încredințează – în celebrul său eseu, Mitul lui Sisif (1942):
Teatrul absurdului ionescian – după cum se poate afla și din Note și contranote de Eugen Ionescu (1962) – își revendică neputința diferențierii dintre comic și tragic: «Eu n-am putut niciodată să înțeleg diferența care se face între comic și tragic. Comicul fiind intuiția absurdului, îmi pare mai disperant decât tragicul. Comicul nu oferă nici o ieșire... Spun „disperant“, dar în realitate, el este dincolo sau dincoace de disperare sau de speranță.». În teatrul absurdului se renunță la normele arhitectural-conflictuale „exterioare“, autorul arătându-se mai preocupat de „relevarea paradoxală“ a resorturilor interioare ale construcției dramatice.
În „decaedrul“ capodoperelor absurdului au memorabilă strălucire: „Cântăreața cheală”, „Rinocerii” și „Regele moare” de Eugen Ionescu, „Procesul” și „Metamorfoza” de Franz Kafka, „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, „Ciuma” de Albert Camus, „Diavolul și bunul Dumnezeu”, „Muștele” și „Târfa în respect” de Jean-Paul Sartre.
Conteùdo de sensagent
calculado em 0,031s